Doboș e de partea lui Meszaros

Doboș e de partea lui Meszaros
  • Publicat:

Fostul șef al clujenilor care crede că „studenții” pot obține promovarea încă din acest sezon, știe de negocierile dintre Dorinel Munteanu și șefii lui „U”, dar consideră că păstrarea lui Meszaros ar fi cea mai bună soluție pentru echipă.

Ați fost șapte luni președinte la „U” Cluj. Ce regrete aveți?
În primul rând, îmi pare foarte rău că am retrogradat. Apoi,  implicarea în cazul „Valiza” m-a afectat în plan personal. Până la urmă a fost doar o furtună într‑un pahar cu apă, dar nu vreau să dau numele celor care au fost în spatele acestui scandal.

Se putea evita retrogradarea în sezonul precedent?
Cu siguranță, dacă eram susținut financiar, eram și acum în prima ligă! În iarnă am adus 14 jucători de valoare, pe care nu am fost în stare să-i plătim în timpul campionatului. Clubul trebuia vândut în decembrie, însă și așa lucrurile erau forțate. O echipă de Liga I nu poate rezista fără stadion și fără o bază de antrenament.

Ați plecat în concediu în SUA președinte de club și v-ați întors șomer…
Nu vreau să comentez ce s-a întâmplat. Sunt încă în Cluj, dar vreau să fiu departe de fotbal.

Noua conducere nu a fixat ca obiectiv revenirea în Liga I…
Promovarea se poate obține și anul acesta, dacă se dorește, și nu cred că acest lucru este condiționat de construirea stadionului. Baza de pregătire și stadionul se pot construi în paralel, iar echipa va avea, la revenirea în prima ligă, o infrastructură decentă.

U” negociază cu Munteanu pentru postul de antrenor principal. Se impune o schimbare?
Am discutat cu Dorinel Munteanu și mi-a transmis că a fost contactat de Adrian Alexandrescu. Cei ce conduc acum clubul nu procedează corect! Le este frică să anunțe că negociază cu altcineva. Numirea unui alt tehnician ar fi inoportună și cred că ar trebui să se continue cu Alpar Meszaros.

Alexandrescu: „Nu-l cunosc pe Dorinel!”

Adrian Alexandrescu spune că va demisiona dacă va fi înlocuit Alpar Meszaros.

El susține că nici nu îl cunoaște pe fostul antrenor al echipei FC Vaslui. „Nu am vorbit niciodată cu Dorinel Munteanu, nici cel puțin telefonic, și nici nu știu cine l-a contactat de la «U». Eu mă simt curat, împăcat, pentru că nu l-am căutat. Nu am primit de la nimeni din club nicio sugestie cum că ar trebui să-l aducem pe Munteanu la echipă”, a declarat Alexandrescu, care este decis să continue colaborarea cu Alpar Meszaros.

„Eu nu umblu cu vorbe pe la spate. Am coloană vertebrală! Vreau să continui aici în actuala formulă. Dacă vine Dorinel, eu voi demisiona”, a conchis acesta.

"Știu că se discută cu Dorinel, dar nimeni din conducere nu îmi spune nimic oficial" – Alpar Meszaros, antrenor „U” Cluj

"Nu exclud pe viitor o revenire la „U“, în cazul în care se va dori performanța" – Toni Doboș, ex-președinte „U” Cluj

5 luni de contract mai are Meszaros cu echipa de pe „Ion Moina”

 

Cristi JACODI

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din PIB, iar deficitul e deja peste 3%
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România: E un exemplu
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România:…
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
A murit un mare campion din România: Dumnezeu sa te ierte, drum lin către cer!
A murit un mare campion din România: Dumnezeu sa te ierte, drum lin către cer!
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×